Povesti de seara, inainte de culcare.

A fost odată…nu reamintesc cum a început ca se stie, ar fi prea lunga postarea.

A continuat asa: O propoziție simplă și concludenta – Guvernul a relaxat legile anti-coruptie ale tarii in ceas de noapte printr-o ordonanta de urgenta.

Acum continua: Noi vrem să cedeze ei nu si nu! Exista oare un plan atat de diabolic in spate pe care se bazează sau are pistolul la tâmpla si face ce i se dictează sau poate o târâie asa pana se împlinesc acele 10 zile? Dupa perioada asta are calculele făcute probabil, dar pana atunci, ce-și zic oare: Hai ca vorbesc eu cate ceva, ma iau de Iohanis apoi ii intimidez un pic si le spun ca depun plângere pentru cei care ma jignesc, apoi mai spun despre cat sunt de frumosi oamenii care m-au ales, apoi intri tu si povesti ca le-ai crescut pensiile, ei stii tu…de-alea comune!
Zilele următoare mai vedem ce mai zic astia raii ce nu ne lasa sa ne îmbogățim, sunt doar niste frustrați…asa ca da-i dracu ca-i păcălim. Suntem șmecheri? Hai, inca o data suntem noi cei mai șmecheri? Acum sa va aud pe toți, mai tare…S u n t e m noi cei mai șmecheri? Dada da da da dracnea!(N-am greșit cuvântul…parol)

Povestea continua, noi cei care ne dorim o Românie in care sa dormim cu ambii ochi închiși, ne iubim! (Daca tot vine Ziua Valentinului am băgat din top 🙂)

Din aceste doua variante habar nu am care este mai puternica:
În loc de orice demisie, sa puna osu’ la treaba si să aibă puterea sa se ridice din scaunul comod sa înfrunte nu sa dea bir cu fugiții daca într-adevăr sunt împotriva ordonanței OAMENII din cadrul PARTIDULUI și daca ne susțin cu adevărat?
Sau
Unele demisii ne fac pe noi de acasă si din strada sa vedem ca sunt solidari cu noi si deci mai multi cu noi. Puteți sa va închipuiți un cântar dinala vechi deobicei verde parca) cum daca luam dintr-o parte si punem in cealalta coboară mai aproape de pamant iar cealalta parte așteptam sa fie luată de vânt. Sii…păzea când cade! (Tradus pamant=NORMALITATE)

Oare ce planuri diabolice mai are si pentru ce trăiește, asa, zi de zi?
Ca de citit carti, jucat cu copiii, ceaiuri si cafele cu prietenii (copii, prieteni habar nu am daca are dar nici nu ma interesează), nu stiu cand are timp.

Un gând mai am, sa pun mana pe ciolan! 🙂))

Reflexia încâlcelilor

Reflexia încâlcelilor
29 ianuarie 2017

Eram în mașină în dreapta, un pic adormită după o zi la aer, zăpadă, zâmbete și ciocolată caldă. Cu gândul oriunde, mă uit pe geam printr-o lumină mult prea puternică zăresc pentru câteva secunde o siluetă a unui cioban cu o undiță stralucitoare aurie întinsă parcă spre un lac, de fapt chiar el plutea pe lac ca o mică barcă din lemn. Mi-a adus aminte de „Bătrânul si marea, Ernest Hemingway”. Un tablou suprarealist în care aș putea pune oi crețe pe cer în loc de nori și pești zglobii veseli sărind dintr-o parte în alta…Parcă le și aud pleoscăitul! Mi-l inchipui pe acel cioban mioritic al peștilor privindu-i meditativ.

Și dacă tot am ajuns pe plaiurile mioritice am devenit melancolică cu „Mielul-Pasarea Colibri” piesă pe care o regăsesc undeva printre amintirile liceului meu Sucevean.

Un mic zgomot ca de cana spartă, șii…

Vreau nu vreau ar cam trebui să-mi întrerup perioada de boemie, este oricum ciclică și dacă nu o sugrum eu înainte să-și încheie perioada, așa că nu-mi fac griji. De mâine la munci, creative dealtfel, plăcute de cele mai multe ori dar cu constrângerea dictată de bani.

O carte: Vorbesc în gând, cu voce tare de Robert Șerban

Ieri dimineață m-am întâlnit cu un prieten să povestim despre un proiect de-al lui de care m-am îndrăgostit imediat după ce am văzut fotografiile. Deoarece doream să-mi cumpăr două cărți am intrat la Bufnițe (librărie noua în TM). Am cumpărat doar „Vorbesc în gând, cu voce tare de Robert Șerban”, cea pe care o vroiam a lui Mircea Cărtărescu nu o aveau.

Am intrat apoi într-o cafenea unde am mai pălăvrăgit vreo ora despre copiii, edicație și alte cele. Eu fiind cu prichindei mici, iau notițe 🙂
Mi-am cumpărat apoi și Cărtărescu după care mai trebuia să pierd vremea încă vreo oră așa că am intrat în altă cafenea mică, mică și intimă. Mi-am sunat o prietenă care lucrează prin zonă sperând că am cu cine să povestesc la o cafea, nu am avut norocul să fie la birou așa că am turuit la telefon ce aveam de spus și i-am promis că data viitoare o ascult eu…așa fac de fiecare dată, nu știu cât îmi va mai răspunde la telefon. (Am glumit cu ea și pe tema asta)
Am închis telefonul, apoi un schimb de replici prin cafenea câteodată parcă am gură fără fund :)) vaaai cum sună. Acum dilemă, care carte să scot din geată, am hotărât să fie Cărtărescu de data asta deoarece citisem deja un sfer din ea și eram curioasă ce urmează. Am plecat într-un final, nu de alta dar era musai. În mașină pe la înfiintele semafoare, ce să faci? Ia să vedem ce scrie Robert Șerban. Nu am mai lăsat cartea din mână decât când era strict necesar. Acasă din nou pe lângă și în tipul jocului cu copiii, câteva rânduri, apoi până seara târziu când am spus stop până în dimineața asta.

De ce spun toată povestea asta în loc să vorbesc despre carte că doar titlul așa promite? Pentru că am avut ieri o zi minunată de dimineață până seară. Și pentru că eu nu am calitatea de a scrie recenzii așa că scriu impresii.

A picat la fix carțulia asta deoarece am nevoie să învăț lucruri despre scris și conversație. Am găsit aici naturalețea și sinceritate unui om cu de toate, frământări, bucurii, tristeți. Deasemenea mi-a plăcut să mă regăsesc cumva printre personaje sau idei, deoarece îmi confirmă că „exist”.
Acum, sper să am ocazia să primesc și un autograf 🙂img_5968

Pro-Carte tipărită

Învârtindu-mă printre bagaje dintr-o parte în alta dimineaț asta, dupa ce am fost plecați câteva zile, m-am gândit că ar fi mai interesant să citesc ceva decât să fac ordine. Când sunt odihnită psihic dezordinea nu mă deranjeaza absolut deloc așa că am scos cartea din geantă să continui lecturarea ei deoarece în mini vacanța cu copiii nu am reușit să citesc decât vreo 10 pagini. Chiar dacă mă interesează și îmi place mult, mi-am adus aminte că vreau să recitesc de ceva vreme Citadela de Antoine de Saint-Exupery, am luat-o din raft dar înainte m-am gandit să mă uit si peste Cărtărescu pe care e musai să îl citesc din simplul motiv că este un pletos simpatic (vreau nu vreau sunt influențată și de aspectul vizual al oamenilor). Nu sunt în stare să urmez diferite standarde fizice sau de comportament, am fost surprinsă să mă uit cu drag la gâtul unui bărbat sau la spatele unei femei chiar daca ochii îmi vor povesti cele mai multe, exemplu:
https://hailaocafeablog.wordpress.com/2016/09/05/iubirile-mele-continuare-la-amintiri-fara-amintiri/

img_5965

Frumoaselele străine a lui Cărtărescu este adorabilă, am parcurs doar vreo 15% din carte timp in care am râs chiar și zgomotos, am stat în tensiune, am căutat printre gândurile și trăirile mele…ce mai, parcă am fost prezentă și eu în carte. Abia aștept să o cumpăr „în carne și oase” să o mâzgâlesc, adică să subliniez și să îndoi colțurile unde vreau să recitesc câte un pasaj sau să îmi scriu propriile gândire legate de câte un subiect, să notez cuvinte sau alți autori care conjunctural textului sunt prezenți prin cărțulie. Îmi plac și mă folosesc de noile tehnologii dar nu mă pot desprinde de hârtia tipărită, îmi oferă căldură (suna a clișeu?)
Mai mult de atât, merită oamenii ăștia frumoși să fie susținuți și financiar că doar brânza a rămas pe bani pentru toată lumea, chiar și pentru artișii pasionați!

Din una în alta mi-a venit în minte: Ce ti-e scris în „frunte” ți-e pus! Na, că bine mai șade aici :))

Carte cu semnătură caldă.

05.01.2017

Ieri am fost într-o librărie să belesc ochii pe la cărți și uite așa am rămas fericită fără aproximativ 200 lei și cu: o carte cu povești mai măricică, înca 4 micuțe cu câte o poveste fiecare, o alta cu un greere pentru un cadou și una generoasă pentru mine. Tocmai citesc o carte mișto despre consumism și altele; iete că nu învăț ușor, măcar mă străduiesc și mă laud cu un pas înainte-conștientizare problemă! Bun, și azi ce am făcut?

M-am lăsat prada dorințelor glăsuite dealtfel de cateva zile bune, deci am o scuză. Consumatorismul de cărți pe care apoi le citesc și sper să ia exemplul și puștimea casei mele, nu o văd chiar o treabă așa gravă. Mă gândeam să caut o bibliotecă să împrumut cărti, dar marele păcat al vieții actuale este timpul. Iar eu sunt o dezordonată astfel uneori pot spune ca am timp alteori sunt mâncată de situații și probleme pe care le inventez inevitabil. Timpul fiind același pentru toată lumea nu mă pot plânge și nu am scuze că nu am timp, recunosc că m-aș multiplica în schimb pentru a reuși să îmi încarc toate ideile cu fapte dar deocamdată nu știu să existe vreo știință care să fi rezolvat astfel de cazuri.

Revin la consumism: carti sănătoase/bio/organice/alcoolice/punck…bune de consum și nu fac rău sănătății. Ce alegi de pe raft și apoi din ele diferă de la individ la individ. Eu una, nu prea pot da căutare pe net după „carte bună” și chiar nici din recenzii nu tot timpul mă pot ghida, poate din acest motiv îmi place în librărie. Intru și răsfoiesc, caut limbajul potrivit pentru mine și ideea care îmi dă târcoale în acel moment. Cum nu am rabdare defel, nu pot aștepta un curier nici macar o zi, pentru o comandă pe internet, unde poate ar fi sensibil mai ieftină achiziția.

Ce se alege din ce citesc, muuulte și foarte rău îmi pare că am descoperit drag de citit cam târziu. Unii spun că toate la timpul lor, sau niciodată nu e prea tarziu, probabil că am avut nevoie de experiența berii din liceu care a fost principala iubire ca să inteleg cărțile mai bine apoi :)) Mi-am găsit o scuză și pentru asta, sună bine, este plauzibilă?

Nu mă văicăresc, să continui cu ce am început. Am cumpărat cărțile, care nici bine nu le-am deschis că deja au dat dovadă că nu sunt degeaba, cel puțin pentru mine. Am răsfoit un pic prin cărțulia mea care abia aștept să o parcurg deoarece de la primele pagini m-a îmbrățișat pasional. Dar cel mai interesant moment a fost după ce am citit una din poveștile copiluților mei mici.

Acela că am acum o carte semnată de fiul meu. Povestea citită de mine i-a insuflat jocul, așa că s-a pus la masă si a început să deseneze prima pagină și eu să dactilografiez ce-mi dicta el. Așa am ajuns la 8 pagini de poveste și coperte cartonate cu schițare în stil caracteristic vârstei. Ceea ce m-a surprins este că are un început și un final, un pic bizar dar ce contează. 

În toată povestea asta nu prea pot descrie emoția cu care aștepta autorul să îi fie citită cartea de către altcineva. Sper să îmi rămână vie în minte imaginea emoției și bucuriei lui, pentru mine a fost extraordinar nu atât ce a făcut cât cum s-a bucurat.

Mi-ar plăcea să văd „radiografia” sufletelor unor oameni în diferite ipostaze.

Un an ca o viață/ O zi ca un an

Un an ca o viață/O zi ca un an
23 dec 2016

Dacă-aș împărți,
O zi să fie un an
Aș descoperi
Că nimic nu s-ar schimba
Ne-am trezi devreme
În loc de bună dimineața,
La multi ani!

Oh ce frumoasă primăvară, pe la 11-12 cam așa.

Și ce struguri minunați în prag de seară armați încă în ceas de vară!
Cu un soare arămiu portocaliu mare, care ascunde în al lui hotare doar o zi ca oarecare și o viață de cleștar.

Îngerași în zăpadă și clopoței la geam aduc orele de seară pentru un suflet pribeag.
Poate o bătaie cu zăpadă,

De ce nu?
Doar mâine-i soare cald de primăvară!
Ne vom usca curând în ceas de vară.
Pentru a ieși din nou afară să vedem cum trecem prin toamnă și…
Bună dimineața,
La mulți ani dragi cititori,
Și un an plin de culori
Și emoții din surprize minunate
În pasiuni scăldate…fără doar și poate!

Și as putea continua să vă descriu o zi așa sau poate-o viață,
Oare-aș putea să mă opresc cu adevărat vreodată fără ca eu să vreau?

Podul (SF)

Ce urmează este parte dintr-o poveste SF pe care încerc să o scriu. Povestea este frumoasă, cred eu, dar nu am siguranță nu prea o pot contura bine, neavând experiență în așa ceva. Dar îmi place mult mult toata ideea și mi-ar plăcea să o pot exprima așa cum o vizualizez. Așa că nu mi-ar strica ceva comentarii…curajoase, nu sunt supăracioasă 😉 🙂

Podul – SF (poveste I)

image

Umblau șoareci pe străzile mici
Printre gunoaie și pisici
Leneșe cu burțile pline de atâta grăsime
Era o seară foarte apăsătoare
Pe străzile înguste ale urbanului de peste poduri.

M-am așezat totuși pe-o bancă
Sub un stâlp cu lumină slabă
De atâtea insecte acoperit.
Ca să observ cum trec pe drum
Mașinile fumegând
Și cum în liniștea murdară
Ei apasă pe pedală, zgomot aruncând în urma lor.
Zgomot și un soi de noroi atât este acum sub aripa de pod.
Nu știu cât și cum v-a mai dura până se va scufunda,
Oricum nu voi mai putea vedea,
Doar din povești imagina.

Pe alte poduri umbre vii treceau de colo-colo
Arătau ca niste viermi uriași cu picioare, maini si cap
In prelungirea ființelor lor.
Da, era ca într-un film SF
Dar erau reali și fiecare
Avea în ei ca un cordon ombilical.
Unii prinși de ființă
De picioare, alții de spate, de stomac…
Fiecare avea alt punct de contact cu umbra lor.

Bun…
Nu m-am prezentat destul dar voi ajunge și acolo
Stând pe bancă într-o semiumbră a trecut prin fața mea
O siluetă măruntă a căre-i braț era ca o prelungire către umbra ei
Nu mai văzusem așa o legătură de frumoasă
Părea a face parte din aceeași făptură,
In general fiind greu de dus acea umbră.

Nu m-am putut abține și am suflat aer cald pe ea
Aceasta era metoda de comunicare scurtă pentru noi
Asemanator unui zâmbet dar mai direct.
M-am ridicat de pe bancă și am așteptat un pic stingher.
A venit către mine,
Parcă plutea în timp ce mergea
Umbra și făptura ei
I-am sărutat-o scurt și m-am prezentat:
Buna seara umbră și făptură elegantă
Ești atât de bine echilibrată
Nu aveam cum să nu te remarc,
Mai ales în așa un mare contrast cu tot ce văd eu în jurul meu acum.