Reflexia încâlcelilor

Reflexia încâlcelilor
29 ianuarie 2017

Eram în mașină în dreapta, un pic adormită după o zi la aer, zăpadă, zâmbete și ciocolată caldă. Cu gândul oriunde, mă uit pe geam printr-o lumină mult prea puternică zăresc pentru câteva secunde o siluetă a unui cioban cu o undiță stralucitoare aurie întinsă parcă spre un lac, de fapt chiar el plutea pe lac ca o mică barcă din lemn. Mi-a adus aminte de „Bătrânul si marea, Ernest Hemingway”. Un tablou suprarealist în care aș putea pune oi crețe pe cer în loc de nori și pești zglobii veseli sărind dintr-o parte în alta…Parcă le și aud pleoscăitul! Mi-l inchipui pe acel cioban mioritic al peștilor privindu-i meditativ.

Și dacă tot am ajuns pe plaiurile mioritice am devenit melancolică cu „Mielul-Pasarea Colibri” piesă pe care o regăsesc undeva printre amintirile liceului meu Sucevean.

Un mic zgomot ca de cana spartă, șii…

Vreau nu vreau ar cam trebui să-mi întrerup perioada de boemie, este oricum ciclică și dacă nu o sugrum eu înainte să-și încheie perioada, așa că nu-mi fac griji. De mâine la munci, creative dealtfel, plăcute de cele mai multe ori dar cu constrângerea dictată de bani.

Flămând de vise

Flămând de vise

Mâna grea i-a căzut fără putere
Și un tremur i-a alunecat din frunte în obraji
Descoperindu-și tâmplele rebele
Se văd venele pulsând în încâlceala vremii.
Și prin orbite sunt ca înecate
Vise poate chiar uitate.

Dar pânâ atunci…
Un somn apăsător așteaptă
În tot corpul ca de plumb
Cu vechi și nou
Nocturn flămând de taine nepătruns.

image

Cu sau fără nume

imageCu sau fără nume

Mă plimb printre rânduri
Să descarc somnul
Să-l arunc în cavouri unde-i este locul
Calc printre ruine cu și fără nume
Ca să mă îndrept negreșit spre tine

Dar cum îmi place să mă surprind oricând
În următorul labirint m-ascund,
Mai bine!

Gata, m-am trezit, am multe de făcut.

Deși rămân un nimeni
Într-un cavou cu sau fără nume
Îmi place gazda-n care m-am născut
Și pașii vreau să-mi fie întipăriți,
Undeva…
În alte inimi cu sau fără nume.